ACR 02 - Descrierea incompleta a puterii la nivelul sistemului social


Descrierea incompleta a puterii de la nivelul sistemului social. Importanta componentei de legitimitate a puterii (al doilea pas din secventa logica a esecului)

Teoreticienii nefurnizand just viziunea de ansamblu asupra sistemului social si neidentificand just partile acestuia, au determinat aparitia unor Constitutii nefondate pe  echilibrul de putere dintre partile reale ale sistemului social. Astfel, in societate, atat in capitalism, cat si in comunism, dar si in perioada post-comunista, intotdeauna o singura parte a sistemului social a detinut puterea absoluta, fara nicio deosebire esentiala fata de formele anterioare de sistem social (feudalism si sclavagism). Deoarece puterea absoluta a deteminat coruperea absoluta, noile forme de sistem social au avut aceleasi probleme fundamentale ca si precedentele.

Al doilea pas in secventa logica a esecului unei forme a sistemului social, are la baza descrierea incompleta a conceptului de „putere”. In definirea puterii exista doua omisiuni fundamentale, care determina diferente de netrecut intre textele legiferate si realitatea sociala perceputa la nivel individual.

In primul rand, este o diferenta majora intre puterile de la nivelul statului si puterile de la nivelul sistemului social. Puterile la nivelul sistemului social trebuiau sa fie prioritare in Constitutie fata de puterile de la nivelul statului, dar in lipsa viziunii de ansamblu si in lipsa identificarii partilor sistemului social, populatia administrata nu a mai sesizat lipsa descrierii puterilor la nivelul sistemului social.

La nivelul statului, cele trei puteri mentionate in Constitutia Romaniei sunt expresia teoriei separatiei puterilor in stat. Aceasta teorie a fost o reactie impotriva monarhiei absolute, considerata de drept divin, forma de guvernamant in care regele concentra in mainile sale puterea absoluta, considerandu-se personificarea statului. Aparuta in secolul Luminilor*), alaturi de alte teorii la fel de tulburatoare si penetrante, a fost indreptata  impotriva obscurantismului feudal si a abuzului de putere. Elaborata intr-o perioada in care nu aparusera inca partidele politice si cand principalele probleme erau de ordin institutional, teoria separatiei puterilor a imbatranit. In aplicarea practica a teoriei au aparut nenumarate situatii generatoare de erori sociale, fie datorita confuziei puterilor, fie datorita aparitiei diferitelor tipuri de separatie, fie datorita concentrarii puterii, situatii care au condus, in cadrul regimurilor totalitare, la eliminarea conceptului si la promovarea tezei unicitatii puterii de stat. In  pofida decalajului dintre declinul unei teorii - pentru ca nu mai corespunde cu realitatea - si cresterea treptata a rezonantei sale sociale si a receptarii sale de catre populatie, aceasta teorie este astazi, explicit sau implicit, in constitutiile tuturor statelor considerate democratice [2]. Este o teorie complet depasita de realitatea de la nivelul sistemului social.

La nivelul sistemului social, puterile se pot cu usurinta deduce indirect, din autoritatile existente, autoritatea fiind asociata partilor care au dreptul de a folosi puterea pentru a determina comportamentul altor fiinte (fig.2). La nivelul sistemului social, puterea devine autoritate cand este legitima, oficiala si acceptata. Autoritatea statului este asociata actiunii in regim de putere „publica” si este mentionata de-a lungul intregii legislatii. Autoritatea proprietarilor de resurse decurge din dreptul de proprietate pe care acestia il au asupra unor resurse, fapt care le confera puterea de decizie asupra utilizarii acelor resurse. Autoritatea parinteasca, desi este prima autoritate cu care ia contact fiinta omeneasca, a fost mentionata la nivel legislativ, abia dupa ce reprezentantii alesi au trebuit sa ia in considerare existenta in perioada post-comunista a peste 350.000 de copii parasiti de „parintii” plecati dupa bani prin alte tari.

In al doilea rand, este o diferenta majora intre puterile institutionale de la nivelul statului, precizate in legislatie, si puterea de la nivelul alesilor. In urma procesului electoral, in realitate, dobandesc legitimitate alesi foarte concreti in lumea materiala.

Bertrand Russel, a scris inca din 1938 in monografia sa „Puterea” urmatoarele: „Conceptul puterii este fundamental pentru stiintele sociale, la fel cum conceptul de energie este fundamental pentru fizica.” Prin urmare, „puterea” exista permanent la nivelul sistemului social si numai atunci cand o persoana dobandeste componenta de legitimitate a puterii, dobandeste accesul la utilizarea restului componentelor puterii pentru a influenta comportamentul altor fiinte omenesti, prin accesul la folosirea resurselor de la nivelul sistemului social. Esecul unui sistem social apare ca urmare a folosirii injuste a puterii de catre reprezentantii alesi si nu datorita folosirii injuste a puterii de catre institutiile statului, deoarece nimeni nu isi imagineaza ca o denumire de institutie sau o cladire sau un text de lege au vointa proprie.

Sistemul social a aparut in istoria foarte indepartata a omului, odata cu crearea primei reguli de convietuire sociala. Atunci a fost si momentul aparitiei a ceea ce denumim in sistemul social „putere”. Pe masura ce regulile nescrise sau scrise s-au inmultit, aceasta putere s-a ramificat si sofisticat intr-o asemenea masura, acoperind realitati sociale din ce in ce mai complexe, incat nu a mai putut fi urmarita rational la nivel individual si a fost simplificata simbolic pana la un cuvant, al carui sens a fost mistificat. Exista o literatura destul de vasta, care descrie elementele puterii, dar pentru subiectul acestui articol ne vom opri la doar cateva, esentiale la nivelul reprezentantilor alesi: (tabel 1).

 

Componenta a puterii cu rol de  cheie catre componentele care tin de sistemul social

Componente ale puterii, care fac posibila influentarea comportamentului altor persoane

Componente ale puterii, care determina direct influentarea comportamentului altor persoane

Legitimitatea

Informatia

Recompensa

Expertiza

Coercitia

Tabel 1 Componentele puterii la nivel de „reprezentant ales”

Avand in vedere ca nu este posibila folosirea elementelor puterii sistemului social decat dupa dobandirea legitimitatii, deducem ca, din toate elementele componente ale puterii, oricate ar fi, cel mai important este elementul de legitimitate. Simpla justificare legala a pozitiei in arhitectura sistemului social  ofera acces imediat la celelalte elemente ale puterii, facilitand capabilitatea de a influenta comportamentul fiintelor si regulile sistemului social, chiar in lipsa detinerii oricaror elemente precursoare ale puterii la nivel individual. 

Acest fapt este extrem de important, deoarece, prin folosirea  injusta, in interes de grup de putere si in afara oricaror doctrine politico-economice:

-   a informatiei si expertizei se creeaza discriminare in accesul la resursele publice ale sistemului social, mai ales cand pentru aceasta se foloseste puterea institutiei legislative;

-   a componentei de recompensare a puterii, se redistribuie legal, dar injust, resursele sistemului, in afara oricaror criterii de munca, inteligenta si performanta, mai ales cand pentru aceasta se foloseste puterea institutiilor executive;

-   a componentei de coercitie a puterii, se ajunge sa fie folosita legal, dar injust puterea judecatoreasca.

Gestionarea transferului de putere de la populatie la reprezentantii alesi se face prin intermediul sistemului electoral. Deoarece nu exista descrierea sistemului social in intregul sau si deoarece nu sunt identificate partile acestuia, sistemul electoral este corect, dar, doar din punctul de vedere al statului, nu si din punctul de vedere al sistemului social luat in intregul sau.

In realitate, procesul de transfer total al puterii de la populatie la reprezentantii alesi, a fost complet compromis in cei 200 de ani, care au trecut de la Revolutia Franceza. S-a ajuns pana acolo incat acest proces de transfer al componentei de legitimitate a puterii a fost transformat intr-un spectacol public costisitor, pe care il castiga partea politica detinatoare a celor mai mari resurse financiare si care atrage in cea mai mare masura persoanele cu imagine publica charismatica (in special cantareti, actori, moderatori media, oratori etc). Charisma este cel mai important element precursor al puterii, avand importanta decisiva in influentarea rezultatului votarii dupa modelul clasic. Este insa o diferenta esentiala intre transferul de legitimitate la cantareti charismatici, fata de transferul de putere la personalitati charismatice, care ajung sa controleze aparate de represiune terorista in cadrul unor regimuri charismatice si care ajung la abuzuri colective in interiorul propriei natiuni si impotriva altor natiuni [3].

Existenta stirilor zilnice din mediul informational privind actele de coruptie, tradare, abuzuri sau de neimplicare a reprezentantilor alesi, arata cu claritate ca modalitatea prin care se obtine, nu numai la nivel national, componenta de legitimitate a puterii a fost compromisa, in pozitii cheie din sistemul social ajungand persoane lipsite de calitatile personale necesare. Deducem faptul ca „puterea” desi exista permanent, nu produce efecte decat atunci cand este folosita, iar daca persoanele care ajung sa aiba acces la putere au o natura interioara inumana, produc suferinte ireversibile populatiei, imposibil de transmis prin cuvinte. Cu toate acestea, acest aspect nu face obiectului tematicii din prezentul articol. Ceea ce vom detalia, va fi procesul de obtinere si de mentinere a componentei de legitimitate la nivelul sistemului social.

 



*) Charles-Louis de Secondat, baron de Bréde et de Montesquieu